Scandal fără precedent la Uniunea Scriitorilor din România. Un grup mare de scriitori contestă acordarea Premiului Național de Poezie oferit de Uniunea Scriitorilor din Romania pe anul 2014 scriitorului Gabriel Chifu. Scriitorii contestatari cer demisia juriului condus de Nicolae Manolescu. Nicolae Manolescu a respins conținutul protestului.
În data de 15 ianuarie 2015, pe scena
Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani, un juriu condus de Nicolae Manolescu a
acordat „Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu - Opera Omnia”, oferit de Uniunea Scriitorilor, pe anul 2014, scriitorului
Gabriel Chifu.
Gabriel Chifu (n.1954 în orașul
Calafat),
în anii 70 se pregătea pentru o carieră tehnică pentru că frecventa la Colegiul Carol I
din Craiova clasa specială de matematică, mai târziu absolvind Facultatea de
Electrotehnică din Craiova. Este redactorul șef al revistei Ramuri care apare
la Craiova. Este autorul a 15 volume de versuri. Are numeroase premii literare
și distincții, între care Meritul Cultural în grad de ofițer.
Numeroși scriitori însă nu au fost de acord cu acordarea premiului
național de poezie al Uniunii Scriitorilor lui Gabriel Chifu și au prezentat o
scrisoare de protest juriului condus de Nicolae Manolescu cerându-i și demisia.
„Domnilor
Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Cistelecan,
Ioan Holban, Mircea A. Diaconu Dragi Profesori şi membri ai juriului de la
Botoşani, Sunteţi cei de la care am învăţat, în deceniile din urmă, poezie. Am
învăţat cum să o recunoaştem; şi am învăţat cum să vorbim despre ea. Şi, mai
ales, am învăţat că adevărul poeziei nu se negociază. Aţi vorbit liber despre
poezie în cele mai puţin libere vremuri. Tocmai în numele acestei lecţii bine
predate şi bine învăţate, o să vă vorbim şi noi liberi în rândurile de mai jos.
Prin ce s-a întâmplat la Botoşani, când un premiu de prestigiu superlativ a
revenit unui poet cel mult onorabil, în dauna unor poeţi într-adevăr
superlativi, aţi făcut un lucru grav: aţi încălcat adevărul poeziei. Credem şi
simţim că v-aţi îndepărtat în anii din urmă de spiritul acestui premiu, care ar
trebui să impună respectul contemporanilor noştri. Să nu uităm cine a fost
premiat şi celebrat la Botoşani din 1991 încoace: e o listă deja lungă care
face onoare poeziei româneşti din secolul XX, de la Mihai Ursachi şi Gellu Naum
la Mircea Ivănescu, Emil Brumaru şi Angela Marinescu. În ciuda oricărei
relativizări critice prin care am putea justifica premierea unui poet ajuns la
deplina maturitate artistică în detrimentul altuia, un cititor înfocat şi un
bun cunoscător al literaturii române din ultimele decenii nu poate comite
astfel de erori fără a fi bănuit de malversaţie. Sau de dezertare de la
misiunea care v-a fost încredinţată. Sau de servirea unor interese de grup care
nu au legătură cu răsplătirea şi celebrarea vocilor poetice care ne-au marcat
epoca şi răsună cu cea mai mare claritate în literatura noastră de azi. Ceea ce
s-a întâmplat în 2015, prin premierea lui Gabriel Chifu, după decizia aproape
la fel de flagrantă din 2013, când laureat a fost Nicolae Prelipceanu, adică
răsplătirea unor literatori şi funcţionari conştiincioşi, şi nu a unor poeţi
care sunt repere, stele fixe pentru cei de azi, arată că nu vă mai pasă.
Aceasta este eroarea despre care vorbeam, la un sfert de secol de la impunerea
unui premiu în care ne încăpăţânăm să credem în continuare. Ea aduce atingere
tuturor: şi nominalizaţilor nedreptăţiţi, şi reputaţiei membrilor juriului, şi
prestigiului premiului în cauză. Ba chiar şi premiatului, în fond. Vă propunem
ceea ce ni se pare a fi singura posibilitate de reparaţie morală după o
asemenea eroare: demisia de onoare din juriu, în bloc. Aţi servit cu
profesionalism exemplar acest premiu; dacă el înseamnă astăzi atât de mult,
acest lucru vi se datorează. Lista premiaţilor, cel puţin până la un punct,
vorbeşte elocvent despre aceasta. Aţi reuşit să instituiţi drept normal
superlativul într-un sistem literar al aproximativului. Însă la fel de adevărat
este că, în anii din urmă, poeţii laureaţi n-au mai fost de acelaşi nivel.
Sincopele sunt tot mai evidente de la an la an. Am sperat cu toţii că sunt doar
erori inerente, accidente de parcurs, după care lucrurile se vor întoarce la
acea normalitate a excelenţei. Am răsuflat uşuraţi anul trecut, când desemnarea
lui Ion Mureşan a reuşit aceasta. Anul acesta, însă, ştacheta a coborât
nepermis de jos. Am zice că, de fapt, s-a prăbuşit. Mai jos de atât, o vom
spune cu fermitate, e greu de ajuns. Pot exista explicaţii pentru aceasta. Cea
mai plauzibilă ar fi că e dificil pentru un critic să evalueze anvergura reală
a unui poet din generaţii subsecvente lui. Or, prin forţa naturală a
lucrurilor, toţi poeţii laureaţi vor fi, în anii care urmează, optzecişti. Ba chiar
nouăzecişti. Dumneavoastră îi vedeţi, probabil, drept încă tineri. Noi îi vedem
aproape clasicizaţi. Poeţi esenţiali ai ultimelor trei decenii, ca Alexandru
Muşina sau Traian T. Coşovei, dispăruţi recent, nu vor mai putea primi acest
premiu. E o inechitate pentru care nu se poate să nu simţiţi o strângere de
inimă. Ei ar fi fost îndreptăţiţi, la deplina maturitate creatoare, să fie
laureaţi pentru întreaga lor operă la Botoşani. Aţi fi luat, astfel, decizii
legitime, greu de pus sub semnul îndoielii. De aceea, credem că un nou juriu,
compus din scriitori mai tineri decât cei care urmează să fie premiaţi, ar
vedea poate relieful valoric în linii mai juste. Vă rugăm, prin urmare, să
acceptaţi propunerea noastră: aceea a demisiei de onoare. E radicală, poate.
Dar vine din acel radicalism al poeziei despre care ne-aţi vorbit, atât de
frumos, atât de convingător, în cărţile pe care le-aţi scris. Cu unele dintre
acestea am crescut şi le păstrăm pe primul raft al criticii româneşti
postbelice. Cărţilor dumneavoastră, exemplare, li se va adăuga un gest
exemplar. Care va repara nedreptatea prezentă – şi le va împiedica pe cele
viitoare. Veţi arăta astfel că, de fapt, iubiţi poezia la fel de mult ca noi –
cei care, de dragul ei, riscăm să vă mâhnim şi să vă pierdem, acolo unde ea
există, prietenia. Pe care o preţuim aşa cum se cuvine. S-ar putea ca această
scrisoare deschisă să ne despartă. Sau, dimpotrivă, s-ar putea să arate că, aşa
cum spuneam, şi dumneavoastră, şi noi iubim suficient de mult poezia pentru a
face, de dragul ei, gesturi riscate: noi, acela de a primejdui o relaţie de
firească preţuire şi gratitudine; dumneavoastră, acela de a proceda la o
demisie de onoare. Daţi, vă rugăm, acestei scrisori deschise şansa să arate că
suntem, şi noi, şi dumneavoastră, membri ai acestei stranii specii a celor
nebuni după poezie. Cu speranţă, Claudiu Komartin Radu Vancu Rita Chirian
Octavian Soviany Florin Iaru Emilian Galaicu-Păun Dumitru Crudu Paul Cernat Dan
Coman Marin Mălaicu-Hondrari Svetlana Cârstean Andrei Terian Mihail Vakulovski
Bianca Burţa-Cernat Ştefan Manasia Alex Goldiş Bogdan-Alexandru Stănescu Liviu
Antonesei Ionel Ciupureanu Nicolae Avram Elena Vlădăreanu Alexandru Vakulovski
Cosmin Perţa Ion Buzera Paul Vinicius Anca Mizumschi Dan Iancu Ciprian Măceşaru
Andrei Dósa Aleksandar Stoicovici Sorin Despot Radu Niţescu Laurenţiu Ion"
Perfect de acord.
RăspundețiȘtergere