LUMINITA ZAHARIA este poeta cu 11 volume de versuri publicate care debutează cu primul ei volum de proză intitulat FANTEZII CU MIȘU

Cei care nu au remarcat în anul 2014 apariția volumului Transcrierea fonetică a iubirii, au pierdut foarte mult. Așa cum scria Gheorghe A. Stoia, membru al Academiei Româno-Americane, în prefața acelui volum de versuri, iubirea trebuie rostită într-un anumit fel, pentru a se transforma în izvoare de apă vie. Citind acest volum de versuri, eu personal am simțit parfumul Teleormanului, situație total subiectivă deoarece fiind născut, ca și autoarea acestui volum, în orașul Turnu Măgurele, am senzația că mă pătrunde adierea Dunării și a Oltului, unde toamna plutește în aer mirosul de vin negru, obținut din rețeaua nesfârșită de vii care împresoară periferiile orașului, dintr-un soi de struguri pe care localnicii îl numesc terasă, acest oraș minunat de la marginea de sud a țării, așa cum l-a descris poetul Vasile Alecsandri într-una din cărțile sale de călătorie (este o imagine dela 1877), este orașul unde a trăit într-o perioadă a tinereții sale și  a debutat în literatură Zaharia Stancu, este orașul unde împăratul Constantin cel Mare a construit o Cetate cu o garnizoană militară loc de unde era apărată un din granițele imperiului său, orașul pe unde soldații români însoțiți și conduși de Regele Ferdinand au trecut Dunărea pe un pod plutitor din pontoane pentru a ajunge în orașul de pe celălalt mal, adică la Nicopole, pentru a se acoperi de glorie într-una din bătăliile care au adus independența statală a României, orașul unde revoluționari conduși de Popa Șapcă redactau Proclamația de la Islaz... Nu, Luminița Zaharia, nu este poeta bucureșteancă, așa cum adesea este caracterizată, sau nu doar atât, ea este cea mai mare poetă teleormăneană, este poeta unui oraș, Turnu Măgurele, ce va trebui să-și regăsească gloria de altădată (pentru asta trebuie să pună umărul toți turnenii), un oraș de provincie în care se știe totul despre de-alde cutare sau de-alde cutare, care altădată avea străzile și maidanele pline de copii și care acum pare oarecum pustiu deoarece tinerii, cu șanse minime de a-și găsi măcar un loc de muncă, emigrează la București cel mai adesea, sau oriunde. Oricât de bucureșteancă a ajuns ea, tot turneancă rămâne. Este poeta din București, născută și crescută în Turnu Măgurele care își publică creațiile literare la Adjud în Vrancea. Cine să mai înțeleagă femeile?

Luminița Zaharia (n.30.09.1964, Turnu Măgurele), volum de versuri Transcrierea fonetică a iubirii, Editura Armonii Culturale, Adjud, Vrancea, România, 2014.

Noul volum, Fantezii cu Mișu, publicat în anul 2015, este un volum de proză satirică, psihanalitică, scurtă sau mai lungă (dar nu lungă rău). Mișu este bărbatul ideal, care de fapt nu există, pe care femeia îl inventează zilnic, îl masochează, îl mângâie tandru și îl pălmuiește, sunt zile când îl ucide, poate cu o fantezie perversă dar până la urmă tandră. Poezia și proza pe care le caracterizăm feminine au o caracteristică ascunsă, în spatele feminismului se ascunde grija pentru aproapele ei, adică este ascunsă un fel de mamă care are grijă de toate, ca să fie totuși bine. De-aia literatura feminină este feminină. Femeia împlinită, pentru mine tot puștoaică rămâne. Mișu este un arhetip necesar pe care femeia îl inventează pentru a-l destructura și a-l reinventa. Este esența feminității. Unul din miile de Mișu, este infinitul unei arderi eseistice. 

Luminița Zaharia, Fantezii cu Mișu, Editura Armonii Culturale, Adjud, Vrancea, România, 2015.